Un titlu nu din cale-afară de original
Tocmai terminasem turul de vizionare a cramei şi, entuziasmat de ceea ce văzusem, başca mulţumit de faptul că deja găsisem titlul viitorului articol, i-am spus doamnei Olteanu, cu maximă sinceritate, „aveţi o minune, doamnă, aici“! „Vai, domnule Cristian, nici chiar aşa, dar să ştiţi că la fel a spus şi domnul Cătălin Păduraru când a trecut pe la noi în primăvară, şi aşa a şi scris pe blogul dumnealui!“
M-am dezumflat brusc. Fir-ar să fie, uite cum s-a dus naibii titlul meu, de ce n-am tăcut din gură, nu mai pot să-l folosesc acuma! Am mai luat o gură de Aligoté cu aromă suavă de pere busuioace (cisterna 9, parcă) şi, când să trec la procesul de fabricaţie a unui alt „headline“, îl aud pe profesorul Valeriu V. Cotea: „acum trei ani aici era un câmp“.
Aşa ca m-am hotărât să rămân la titlul de mai sus. N-o fi el din cale-afară de original, dar cu siguranţă este cel mai apropiat de adevăr. La urma-urmelor, asta ar trebui să conteze cel mai mult, nu?
Veşnica luptă dintre vile şi vii
Pentru majoritatea ieşenilor, concluzia este deja de mult trasă: dealul Vişanilor va deveni zonă rezidenţială. Dealtfel presa locală anunţă cam o dată pe an (of, generalizările astea!) că viile au fost defrişate (!) pentru a face loc vilelor. Aşa că, recunosc cu mâna pe inimă, nu prea dădeam pe dinafară de nerăbdare să vizitez crama condusă de familia Olteanu. Dar oricâte prejudecăţi stupide ai avea, tot nu poţi să rezişti recomandărilor elogioase făcute de profesorul Cotea, nici entuziasmului lui Cătălin Zamfir, care e ferm convins că va reuşi să obţină la Vişani cele mai bune vinuri albe din România. Iar dacă te invită chiar doamna Olteanu, dai naibii toate ideile preconcepute şi te duci, n-ai încotro, nu poţi s-o refuzi!
Cu toate astea, până la Bârnova, diavolul mic al neîncrederii râde satisfăcut, vile peste vile, ca peste tot lângă marile oraşe: câteva frumoase, multe nelalocul lor şi destule triumfuri zdrobitoare ale prostului gust. Ajungem în fine în Cornu, facem stânga şi rămân cu gura căscată: suntem între vii cât vezi cu ochii. Iar în mijloc se înalţă mândră o construcţie nou-nouţă.
Vinurile lui Cătălin Zamfir
Cătălin ne întâmpină entuziasmat, se vede pe faţa lui că abia aşteaptă să ne prezinte rezultatele muncii sale, să ne uluiască şi să ne încânte. „Soiurile sunt Fetească Albă, Fetească Regală, Aligoté, foarte puţin Muscat Otonel şi ceva impurităţi roşii. Se recoltează în lădiţe de 18 kg…“ îşi începe repede prezentarea, numai că, ghinion, sunt singur printre specialişti, prezentarea e făcută, fireşte, pentru majoritate, aşa că sunt deja blocat deja printre termenii tehnici („cu fulopompă, cu senzori de prezenţă a mustuielii“) încât stau şi mă uit nedumerit în toate direcţiile, fiindcă chiar nu-mi vine să cred ceea ce văd („nu are capacul etanş ca să poţi face o maceraţie prefermenativă, alea-s mult mai scumpe, poate mai târziu“). Ce naiba, ştiu că-i mai simplu să te duci la conferinţe de presă, sau să iei de pe comunicatele poliţiei un viol-două („pneumatic tot, se închide automat“) dar crama asta e doar la vreo 10-15 minute în afara oraşului, de ce aflu abia acum de existenţa ei („80% din mustul pe care-l obţii se scurge ravac“), păi nu-i normal aşa ceva, („doi e primul, Aligoté, da?“). Stop, că a venit momentul să vedem ce a reuşit Cătălin să facă, doar n-am să scriu acuma un eseu despre menirea presei în lume şi viaţă.
N-am eu cine ştie ce pasiune pentru vinurile nefiltrate, dar tac din gură, profesorul Cotea e foarte mulţumit că poate gusta vinul direct („vreau aşa să-l văd un pic, pe drojdie“), cum să mă apuc să fac mofturi? Aşa că gust, înghit şi rămân cu gura căscată, vinul ăsta, aşa brut şi neterminat cum cică este, e absolut minunat („Aligoté 13,29, aproape 8 aciditate, zahăr până-n 8“). Şi sigur toată lumea şi-a dat seama de încântarea mea, fiindcă-s atacat direct: „dacă-ţi spunea cineva că din soiul ăsta poţi să faci vinuri aşa bune nu credeai, nu? Deşi tu fiind de-acolo ar trebui să le ştii…“. Dl. Cotea ştie că mama era din Măcin şi că am o veche pasiune pentru varianta de Niculiţel a acestui vin, numai că trecutul a rămas la locul lui, iar prezentul din paharul meu îmi întrece cu mult aşteptările. Aşa că încerc o teorie de doi lei ca să ies de la colţ, dar nimeni nu stă să mă asculte, poveştile mele n-au nici o valoare atâta vreme cât deja am trecut la cea de-a doua variantă a Aligoté-ului, cea cu ananas în buchet…
În loc de concluzii
Mai bine mă opresc aici, n-are rost să vă povestesc prea multe înainte de îmbutelierea produselor finale. Fiindcă abia acelea vor fi interesante pentru dumneavoastră. Rândurile de mai sus nu reprezintă, de fapt, decât o rugăminte. Aceea de a vă gândi şi la eforturile prin care familia Olteanu, Cătălin şi întreaga echipă au reuşit să ajungă până la minunile pe care, n-am nici o umbră de îndoială, le veţi găsi în pahare. Oricum, în acel moment, va fi rândul degustătorilor profesionişti să vă comunice părerea lor, n-are nici un rost să le iau eu paharul de la gura.
Cele mai bune vinuri albe din România zici, Cătălin? S-ar prea putea, nu zic nu, toate şansele sunt de partea ta. Dar la ce minune aţi realizat deja cu toţii acolo, să ştii că n-ar fi decât o consecinţă logică. Ceea ce nu înseamnă, fireşte, că n-am să ţin pumnii cât se poate de strânşi
Oricum, mai presus de toate, aţi reuşit deja să oferiţi o superbă dovadă că, da, se poate.
De unde putem achizitiona vinurile de la Casa Olteanu??
Ciprian
Asta-i o intrebare care mi se pune cam des in ultima vreme. Sigur direct de la crama, mai departe chiar am sa dau un telefon sa aflu si anunt pe toata lumea.
Buna ziua!
Cum se ajunge la crama?
Am cautat informatia pe net, dar nu gasesc adresa exacta a cramei.
Multumesc anticipat pentru raspuns.
Dupa ce iesi din Bârnova, intri in comuna Cornu si la un moment dat este un indicator meschin pe dreapta care te trimite spre Cercu. Treci pe langa o livada si dupa aia vezi crama in mijlocul viilor.
Mai este un drum din spate de la Onyx (sau Bellaria, sau cum s-o mai chema acuma), dar pe acolo am fost o singura data si n-as sti sa explic foarte bine.