Cimbrișorul (Thymus serpyllum) este o plantă perenă, erbacee, care crește pe dealuri, pe pajiști sau pășuni alpine. Este o rudă sălbatică a cimbrului și, la fel ca acesta, are atât utilizări culinare, cât și medicinale.
Față de ruda sa „domestică” este mai puțin aromat (de unde și diminutivul), dar utilizările sunt aceleași, cu precizarea (evidentă!) că trebuie să fie folosită o cantitate ceva mai mare pentru a obține rezultate asemănătoare. Având însă proprietăți medicinale diferite (și în unele cazuri mai eficiente), este recomandat în anumite mâncăruri, cum ar fi cele de fasole sau varză, pentru că reduce mai bine fermentația intestinală.
În Franța e o verdeață tradițională în bucătăria provensală și se numără printre numeroasele herbes de Provençe. În zona respectivă este denumit farigoule sau farigoulette și cu el se parfumează îndeosebi păstrăvii, carnea de oaie și cea de iepure.
Să mai notăm, tot din punct de vedere (în cele din urmă) gastronomic, că este o bună sursă de nectar pentru albine, mierea de cimbrișor fiind chiar o specialitate în Balcani, nordul Africii, Malta, nord-estul Statelor Unite și Noua Zeelandă.
În alte limbi: serpolet, thym serpolet, thym sauvage (fr.), wild thyme, creeping thyme, mother-of-thyme (engl.), serpillo, pepolino, timo selvatico (it.), serpol, tomillo sanjuanero (sp.), feldthymian, sandthymian (germ.)
pe vremuri, cand carnatii de Plescoi (reteta o s-o dau la toamna ca sa n-o uitati pana atunci) plescoienii foloseau in loc de cimbru, cimbrisor, sau iarba cucului, cimbrul ciobanului, care creste foarte bine pe dealurile Plescoiului. de fapt aceasta era si cauza gustului deosebit al carnatului de plescoi (cel adevarat nu facaturile din marketuri). cimbrisorul are o aroma intre cimbru si menta.
ca actiuni terapeutice este folosit de la durerile de masele, la enterocolite, femeile cu probleme de menstruatie, contra oboselii, colici biliare si asa mai departe.
Un decoct de cimbrisor este nemaipomenit cu conditia sa nu ai probleme cu hiperaciditatea… in rest e bun la toate.