Floare de Toamnă și DemNet, adică un vin nou și o carte nouă

Floare de toamna Floare de Toamnă și DemNet, adică un vin nou și o carte nouă

De șapte ani încoace, Vinarte lansează, în luna noiembrie, Floare de Toamnă, vinul roșu nou, obținut din recolta aceluiași an. Anul acesta, prezentarea a avut loc simultan în șapte orașe din țară (București, Brașov, Cluj Napoca, Timișoara, Sibiu, Iași și Constanța).

Good Point Floare de Toamnă și DemNet, adică un vin nou și o carte nouă

La Iași, adică la Good Point, evenimentul a fost (cel puțin!) unul dublu, desfășurându-se sub genericul „Un vin nou, o carte nouă”. Și asta deoarece, alături de Floarea de Toamnă 2011, a avut loc și lansarea romanului DemNet, al scriitorului ieșean Dan Doboș. Dar s-o luăm pe rând.

Prezentare Floare de Toamna Floare de Toamnă și DemNet, adică un vin nou și o carte nouă

Puține flori înfloresc toamna, nu?

Floare de Toamnă este un vin de tip Novello (varianta italiană a mult mai cunoscutului Beaujolais Nouveau), prietenos și ușor de băut. Se recomandă de obicei ca vinul, care anul acesta este un cupaj de Negru de Drăgășani, Fetească Neagră și Merlot, să fie consumat până în primăvara anului viitor. Este realizat printr-o tehnologie specială (denumită macerare carbonică), folosită în România, cel puțin după știința mea, doar de Vinarte.

Ana Maria Nazarie Floare de Toamnă și DemNet, adică un vin nou și o carte nouă

Cum se procedează? Foarte pe scurt, boabele de struguri se pun întregi în vasele de fermentare (cele de deasupra le sparg pe cele de jos), care se umplu vasul cu bioxid de carbon, se închid ermetic și urmează apoi o fermentare care durează între 8 și 20 de zile, după care se procedează ca și la celelalte vinuri roșii. Rezultatul (mă refer strict la ce-am găsit aseară în pahar) este un vin ușor, deloc taninos, proaspăt și cu un „ducă-s-ar pe gât” de excepție. Dacă vă întâlniți cu el, ar fi păcat să ratați ocazia de a-l gusta.

Dan Dobos Floare de Toamnă și DemNet, adică un vin nou și o carte nouă

De la vinurile tereste la cele lunare

După cum spuneam, tot aseară a avut loc și lansarea celui mai recent roman al lui Dan Doboș, DemNet, în prezentarea autorului. Care ne-a vorbit despre modul în care se construiește ficțiunea speculativă, despre limitele democrației, despre cât de mult îl enervează expresia „astea-s SF-uri” și, deloc în ultimul rând, despre vinul selenar descris în carte. Cât despre cartea propriu-zisă n-am să vă spun nimic (n-am ajuns, de aseară și până acum, decât la pagina 32), așa că puneți mâna și citiți-o!

Concursul de cupaje Floare de Toamnă și DemNet, adică un vin nou și o carte nouă

Concurs de cupaje „selenare”

Și dacă tot fusese vorba despre vinul selenar, participanții la eveniment au fost provocați la un concurs ad-hoc de cupaje. Iar cele trei echipe participante au realizat niște vinuri chiar interesante, cel puțin vreo două dintre ele situându-se peste destule vinuri roșii de prin comerț (concluzie cât se poate de neoficială, emisă de doi membri mai cârcotași ai juriului).

Tortul DemNet Floare de Toamnă și DemNet, adică un vin nou și o carte nouă

La final, o carte-tort și un suc natural de mere

Surpriza de final a constituit-o apariția unui tort, reproducând fidel romanul lui Dan Doboș, care a fost acompaniat de un excelent suc natural de mere. Ambele apreciate la superlativ, și nu doar de către partea feminină a asistenței. O încheiere cât se poate de dulce și de plăcută pentru un eveniment foarte reușit.

Sucul de mere Floare de Toamnă și DemNet, adică un vin nou și o carte nouă

Poate vă interesează și:
  1. Răzvan Macici, 3 Hectare Sable Noble și Syrah M1 la Iași, adică degustare Murfatlar la Good Point
  2. Moda de toamnă-iarnă adaugă în ciocolată tutun, Roquefort, Worcester Sauce, wasabi…
  3. Bucium lansează la PROVINO 2011 o gamă nouă de spumante
  4. Milkshake cu bacon, cea mai nouă delicatesă americană
  5. Soubise, adică ceapa transformată în sos sau în piure