Probabil cea mai simplă focaccia din câte există (am putea chiar s-o numim, la o adică, focaccia-bază). N-are altă garnitură decât cea obligatorie (ulei de măsline + sare) și se mănâncă deseori pe post de pâine, mai ales la micul dejun, sau ca aperitiv (ca să nu zic de-a dreptul ca pretext pentru un pahar de vin alb).
Despre ce-i aia focaccia (etimologie și istorie) am apucat deja să vorbim, așa că nu insist. Vă mai spun doar că, în mod tradițional, singura excepție permisă la rețeta foarte simplă ce urmează o constituie adăugarea de ceapă pe deasupra (fugàssa co-a çiòula, adică Focaccia con le cipolle în dialect genovez). Sigur că s-ar mai putea adăuga și altele (și se adaugă!), dar atunci nu se mai consideră că vorbim despre focaccia genovese.
200 g făină 00,
300 g făină de grâu dur,
ulei extravirgin de măsline,
25 g drojdie de bere,
1 linguriță de zahăr,
sare (și fină, și mare).
Cerneți cele două tipuri de făină și amestecați-le. Frecați drojdia cu zahărul, adăugați cam 100 ml apă călduță și 5 linguri din amestecul de făină. Acoperiți vasul cu un șervet și lăsați maiaua să crească vreo oră.
Când e gata, luați la frământat făina cu maiaua, încă vreo 150 ml apă călduță, 2 linguri de ulei și o linguriță de sare fină. Faceți o minge, crestați-o în cruce, puneți-o într-un vas, acoperiți și lăsați-o să crească 1/2 oră. Luați din nou la frământat (câteva minute), din nou minge, din nou lăsați la crescut (15 minute).
Puneți într-un castronel 4 linguri de ulei, 4 linguri de apă și 1 lingură rasă de sare mare. Bateți cu furculița până ce amestecul se emulsionează.
Mai frământați un pic aluatul și întindeți-l, cu mâinile, în tava unsă cu ulei a cuptorului. Lucrați de la mijloc spre margini, cu grijă, să nu rupeți aluatul, până obțineți un dreptunghi de grosime cât mai omogenă. Apăsați pe toată suprafața cu vârful degetelor, ca să faceți mici gropițe, și ungeți bine toată suprafața cu jumătate din amestecul de apă ulei și sare.
Acoperiți, lăsați focaccia să mai crească 20 de minute și băgați tava în cuptorul încins dinainte, la foc maxim. După vreo 20 de minute (când s-a aurit pe deasupra) e gata.
Scoateți-o, ungeți-o cu amestecul rămas (emulsionați-l din nou!) și serviți focaccia cum vreți, caldă sau rece, că e la fel de bună.
Secrete? Păi genovezii susțin că specificul e dat de amestecarea celor două tipuri de făină, la care se adaugă calitatea uleiului extravirgin. Dar acuma n-o să așteptăm să le avem pe toate la îndemână, putem să ne facem mâna cu ce făină zicem noi că-i mai bună și cu extravirginul de la magazinul din colț, nu?
Hello
Reteta pare delicioasa! incercarile mele personale de a face piine de mina s-au soldat nu prea bine, asa ca acum nu folosesc decit masina de piine; intrebarea mea este: ai cumva o varianta de aluat de focaccia (fool-proof) care se poate face in masina de piine, si apoi transferata la cuptor pentru coacere?
Hm… unde găsesc făină de grâu dur?
@marilena: rețeta de aluat de pizza a mașinii, probabil (nu știu ce tip de mașină ai, de aceea nu pot să bag mâna-n foc!).
@Maria: uneori la magazinele naturiste (poate și la supermarket, nu știu, n-am văzut). Însă am dat varianta cu două făini doar de dragul „autenticității genoveze”, să fie focaccia „ca la mama ei”. După cum spuneam și la final, 500 g făină 00 o să fie numai bune pentru o focaccia cât se poate de reușită
foarte frumoasa ti-a iesit.am facut si eu focaccia,dar nu genoveze,din faina 650,dar mi-a iesit mai putin aerata ca tie,dar de buna a fost buna.
Nu cred că-i meritul meu, mai curând al drojdiei