(Anethum graveolens) O verdeata draga noua, astora mai nordici, pe care altii, de pe meleaguri mai insorite, o redescopera abia acum. Culmea e ca originile verdetii asteia sunt cu siguranta din bazinul mediteranean, fiind prezent acum 5000 de ani in medicina egipteana. Mai mult, era, alaturi de menta si de chimen, un condiment foarte important, deoarece pe ele se percepea taxa (stim asta din Evanghelia dupa Matei). Nu cred ca-i cazul sa va spun unde trebuie folosit, dar ma simt dator sa va reamintesc doar ca e perfect in salate (mai ales de castraveti), in sosurile cu smantana si frecat cu urda. Si el e sensibil, nu-i place sa fie fiert si rezista cam prost la conservare. Face echipa foarte buna cu patrunjelul si usturoiul, dar se simte bine in compania tuturor verdeturilor primavaratice.
In alte limbi: aneth (fr.), dill (engl.), aneto (it.), dill, gurkenkraut (germ.)
Si se mai face si rachiu
“Fiind înainte de prânzul cel bun, gândesc să ne aţâţăm pântecele c-o ţucsuială de mărar.”, “îşi umpluse un pocal cu vutcă frâncească de mărar,de France” – Rodica Ojog-Brasoveanu – “Vulturul dincolo de cornul lunii”
Am intalnit fercvent in cartile doamnei referiri la rachiul de marar dar n-am reusit sa ma lamuresc despre ce e vorba mai exact. Matale stii ceva?
Da. Rodica Ojog Brasoveanu a confundat anasonul (anise in franceza), care se foloseste, in Franta, la absint, pastis si anisette (la care o fi facand referinta, Dumnezeu stie!), cu mararul (aneth). Din care nu se face nici o bautura.
Alte bauturi din anason, ca sa ramanem doar in zona noastra, grecescul uzo, turcescul raki, dar si bulgareasca&romaneasca mastica.
Multumesc de lamuriri, de mult ma macina intrebarea. Acum ca zisesi, fac legatura si cu rachiul de anason al lui Margelatu.
Mai e o chestie, am citit undeva (si nu mai stiu unde, precis pe un site cu plante) ca denumirea in limba romana a mararului a fost tot dintr-un soi de confuzie cu a anasonului, care are frunzele asemanatoare, care in greaca veche se chema maratho.
De aici a ramas la noi marar ceea ce in alte tari alte denumiri, oricum inca e confuza (pentru mine) etimologia cuvantului.
Se pare ca in Romania e singurul loc unde se intalneste denumirea aceasta sau apropiata de cea din greaca veche. Celelalte sunt legate de aneth, anethum, aneto, numai la noi e marar
Micul dictionar enciclopedic din 73 e nehotarat, trimitand atat la albaneza (mëraj), cat si la neogreaca (márathron). Altii mai trimit si la ebraica (maror). Sincer, uitandu-ma la diversi bucatari (strainezi sau chiar bastinasi) cum bajbaie printre denumirile gastronomice romanesti, sunt ferm convins ca totul a pornit de la un bucatar de domnitor fanariot. Nu de alta, dar expresia “a te baga in vorba ca mararul in ciorba” (adica nepoftit) indica foarte clar ca nu vorbim de o verdeata traditionala, ci de una de data mai recenta. De unde si denumirea ei nelatineasca, nici macar slavoneasca.