Țineți minte cam cât de hulit era sărmanul merlucius în vremea lui Ceaușescu, pe glorioasele timpuri ale lui „nici o masa fără pește“? Și absolut pe nedrept dragii mei, căci avem de-a face un pește alb foarte bun. N-are nici oase, se găsește pe toate drumurile, nu-i deloc scump, ce mai, dacă uităm de reflexul condiționat al respingerii lui numai pentru că, la un moment dat, ne-a fost băgat forțat pe gat, e perfect. N-o fi având el subtilitatea șalăului, dar are o carne fină și nu chiar atât de friabilă, deci foarte nimerită pentru preparații cu sosuri (și pentru pané-uri, între noi fie vorba), taman precum cea de mai jos.
Pentru 4 amatori de pește, trebuie
800 g merlucius (tăiat în 8 bucăți),
5 sardele în ulei,
600 g roșii, curățate de pieliță,
2 cepe,
3 căței de usturoi, zdrobiți,
120 g măsline negre,
25 g capere,
1 linguriță de rozmarin uscat (dar feriți-vă de varianta măcinată!),
ulei de măsline,
sare și piper.
Tocați mărunt sardelele și puneți-le la călit în 3 linguri de ulei. Curățați ceapa, tăiați-o în felii de circa 5 mm și puneți-o și pe ea în tigaie. Adăugați rozmarinul și usturoiul, căliți până se înmoaie ceapa, adăugați puțină apa și sărați.
Tocați roșiile (nu prea mărunt), răsturnați-le peste sosul în curs de formare și fierbeți totul timp de 20 de minute. Scurgeți bine caperele și presărați-le peste sos, împreună cu măslinele.
Încă 5 minute de fiertură și adăugați peștele (pe care, firește, ați avut grija să-l decongelați perfect), care trebuie și el să mai stea 10 minute.
Presărați sau nu cu pătrunjel tocat, după plac, iar ideea de bază pentru servire este că mâncarea trebuie să fie foarte fierbinte.
Vinul? Aligoté, firește, că doar e vorba despre pește.
