Stârnit de prietenul ovidiucro, care mi-a semnalat niște texte foc de îngrijorate de pe unele site-uri, am început să mă documentez în legătură cu subiectul anunțat în titlu. Și țin să precizez, de la bun început, că articolul de față nu va avea o concluzie clară. Nu-s nici ihtiolog, nici piscicultor, nici biochimist și nici în Vietnam, la fața locului, n-am fost. Cam astea ar fi condițiile (minime!) pentru a te putea pronunța cu deplină competență în problemă. Dar cum, cu o singură excepție, și aia clar profund implicată (Vietnam Association of Seafood Exporters and Processors -VASEP), cam nimeni din cei care au dat verdicte nu le întrunește, am decis că pot și eu scrie despre subiect. Măcar pentru a vă oferi niște informații cât de cât certe, pe baza cărora să vă puteți forma și singuri o impresie.
Ce e Pangasius?
Foarte pe scurt, un pește de apa dulce din familia Pangasiidae, ordinul Siluriforme (din care face parte, de pilda, somnul). Termenul englezesc pentru genul asta de pești este Catfish (de la „mustățile” de lângă bot) și vă rog să rețineți informația, pentru că vom reveni la ea. A fost clasificat relativ recent (detalii ihtiologice găsiți aici), ce mâncăm noi e pește de crescătorie și provine aproape exclusiv din delta Mekong-ului.
De ce deranjează?
Pentru că a cucerit, începând din 1996-1997, raioanele de pescărie ale supermarket-urilor din întreaga lume, ajungând chiar, în 2009, să intre în Top Ten-ul american al consumului de „seafood”.
Și pentru că deja am trecut oceanul, să menționăm că de aici a început scandalul Pangasius. Mai întâi doar american, în 2001, deja internațional, în 2002, când The Catfish Farmers of America (CFA) a înaintat petiții antidumping către International Trade Administration (ITA) și International Trade Commission (ITC) (detalii aici).
Dar ce ne interesează în primul rând este că pe site-ul făcut special pentru luptă al acestei asociații găsim toate datele anti-Pangasius. O acțiune tipică de lobby american, incluzând, firește, destui senatori și congresmeni. Scopul? Să crească prețul peștelui ăsta din import, că dacă nu dăm faliment.
Și pentru a vedea o istorie a scandalului american, plus punctul de vedere vietnamez, vă poftesc aici.
Injecția cu urină deshidratată
Scandalul în Europa a fost deschis de niște documentare pe M6 și France 2, preluate apoi (mai ales primul) ca dovezi irefutabile că peștele asta vietnamez este otravă curată. De ce primul? Pentru că acolo apare „injecția cu urina deshidratată”, de la care au ajuns alții la aberații precum că toți peștii ăștia sunt injectați (se așteaptă ca producția pe 2011 să fie de 900.000 tone, cam greu sa-i înțepi pe toți) sau chiar hrăniți (!) cu urină umană deshidratată (să mai comentez?). Nu vă prezint țipetele alea disperate, că n-are rost.
Despre ce-i vorba, de fapt? Un cercetător francez a introdus o tehnologie (pe care o folosise și în Franța, de altfel, acum vreo 20 de ani) de injectare a femelelor cu hormoni feminini umani (prelevați, da, din urina gravidelor aflate în ultima lună de sarcină) pentru a grăbi depunerea icrelor. Până atunci, pentru reproducere peștii urcau spre izvoarele Mekong-ului, în Cambodgia; prin tehnologia asta, care le determina pe femele să depună icrele pe loc, pierderile (care erau foarte mari) au fost, practic, eliminate.
Detalii științifice mai exacte găsiți aici. Nu suna la fel de spectaculos ca „peștii ăștia sunt hrăniți/injectați cu urină deshidratată!”, dar asta e.
Ce (nu) zice UE?
Pentru că trebuia și dumneaei, nu-i așa, să-și dea cu părerea. Mai ales că importurile de Pangasius au atins in 2009 726.000 tone (echivalent brut, adică dacă peștii n-ar fi fost făcuți fileuri). Ei bine, nu spune nimic oficial. Diverși europarlamentari, precum Struan Stevenson, se mai bagă în seamă și spun că Mekong-ul este tare poluat și că muncitorii sunt plătiți cu $1 pe zi (dar era mai mult un mesaj către britanici să nu mai cumpere un pește crescut prin „slave labor”; războiul comercial continuă). Atât însă și nimic mai mult. Drept pentru care unii detractori ai Pangasius-ului invoca Parlamentul European făcând trimitere aici. Și pentru că nu-i un citat lung, iaca:
Subject: Panga fish analysis results
Replying to my Question P-7045/08, the Commission said that it had received a reply from the Spanish authorities, dated 20 November 2008, with the results of the analysis of panga fish imported from Vietnam, which confirmed that the fish was contaminated.
Will the Commission please forward to myself, and hence the European Parliament, the details of the analysis results in question?
Presupun că rezultatele n-au fost spectaculoase, de vreme ce n-au fost și făcute publice. Și apropo de site-ul detractor respectiv: în afara de link-ul asta absolut stupid mai are încă unul, spre un alt site, care la rândul sau se bazează doar pe filmul difuzat de M6. Și am dat link spre el doar ca să vedeți până unde poate merge ipocrizia. La punctul 7 zice „Buying Pangas supports unscrupulous, giant, greedy evil corporations”. Aha, deci ăștia-s vietnamezii, iar americanii cu lobby-ul lor sunt săraci și cinstiți, nu? Și mai sunt acolo multe alte prostii, dar să trecem.
Altminteri, ca să încheiem subiectul UE, una dintre cele mai cunoscute organizații de mediu din lume, World Wide Fund for Nature (WWF), care de altfel a stârnit mânia guvernanților vietnamezi criticând condițiile de creștere ale Pangasius-ului, spune, prin vocea consultantului sau, dr. Flavio Corsin, că UE are un sistem foarte bun de verificare a calității produselor importate. Mai sunt probleme, dar ele pot apărea și la peștii crescuți în Europa. Iar un raport complet găsiți aici.
În loc de concluzii
Firește că ar mai fi destule de spus, dar prefer să opresc rezumatul aici. Cred că deja v-ați dat seama că peștele asta (sărind peste războiul comercial declanșat, cu murdăriile puse în circulație incluse) este un tare bun exemplu despre ce înseamnă industria agroalimentară actuală. Pentru că, nu vă faceți iluzii!, cam toate alimentele care ajung să coste puțin la raft sunt produse la fel (că e producție peste tot, nu mai putem vorbi despre creșterea tradițională a plantelor, animalelor ș.a.m.d.)
Închipuiți-vă că Pangasius este un fel de pui la baterie al vietnamezilor, de la densitatea pe metru pătrat, condițiile igienice și până la hrana mai mult decât discutabilă. Așa că, dacă puiul la baterie e otravă, atunci și peștele asta e. Sau nu. Drept pentru care concluzia vă aparține.
O fi, n-o fi toxic, nu știu. Dar mie mi se pare că are un gust îngrozitor care cred că este depășit doar de macrou.
Despre gust n-am zis nimic, ca-i o cu totul alta discutie. Evident, discutabila
Pana de curand refuzam sa mananc macrou din cauza gustului. Dar de cand am aflat ca macroul este un peste gras am realizat ca nu-i suportam gustul tocmai din cauza grasimi. Insa grasimea de peste este sanatoasa datorita acizilor grasi bogati in Omega3, care Omega3 face bine la inima, asa ca macroul nu trebuia exclus din alimentatie. Am incercat sa gatesc macroul la aburi, sa-l combin cu legume dulci si usoare care sa “subtieze” gustul de grasime, sa-l condimentez cu plante aromatice care sa-i “deschida” aroma si asa am ajuns sa mananc macrou de placere si nu in sila cum obisnuiam pana acum.
Pangasius nu am mancat niciodata tocmai din cauza acestor scandaluri aparute pe seama lui. Fie ca e toxic sau nu, balta are oricum mult peste ca sa-mi risc sanatatea de dragul lui.
1. Exista in magazine, e adevarat, in putine cazuri, pangasius de crescatorie din Italia. E drept ca este cam de trei ori mai scump decit cel de Vietnam.
2. Mie mi se pare ca macroul are unul dintre cele mai bune gusturi, dar in nici un caz prajit. Aici e adevarat ca gusturile nu se discuta… Si din ce am citit, destul de mult, are o carne foarte sanatoasa. Deci go, go macrou!
3. Sa nu ne facem iluzii ca pestele pe care il cumparam de la pescarie, produs in baltile din Romania, gen crap sau caras, este crescut intotdeauna in cele mai bune conditii si mai ales hranit normal. Cine a avut vreodata treba cu industria asta, stie despre ce vorbesc…
Punctul 3 ridicat de Teodor il sustin, de aia nu cumpar decat peste oceanic sau de pescuit, oricare ar fi el (se mai gaseste). Pacat, ca pastrav ciuciu de pescuit, numai ce mai prindem de pe la Hateg, ca trece paraul prin spatele casei.
Pangasius am hranit cu manutele astea doua (am si poze), mananca tot ce misca, daca nu lasi repede painea din mana cred ca si degete.
Aflati in semi-libertate stau adunati gramada la pomana (in Tailanda am vazut). Eu ma intreb cum ar putea cineva sa scoata fiecare peste si sa ii injecteze urina. Parca sunt de gradinita unele articole.
Am mancat pangasius cand a aparut pe piata, cu multi ani in urma, imi placea, acum nu imi mai place deloc. Nu am nici eu explicatie, ultima oara l-am facut la abur in cosul de bambus, de atunci nu mi mai trebuie.
Probabil ca adevarul e undeva la mijloc. Aia de care mi-am ferit eu degetele de pe langa Bangkok sigur nu puteau fi injectati.
Solutia mea, pana in momentul de fta, e sa nu cumpar pesti de acvacultura. Din pacate putine magazine precizeaza provenienta.
(stiu, mai pot sa cresc gupi sau ancistrusi si sa ii mananc, e, alta data)
@catalin: corect, daca nu incerci sa pregatesti macroul precum pastravul poti obtine rezultate foarte bune
@teodor: subscriu, mai ales la punctul 3.
@aphextwinz: filmuletul de pe M6 arata injectarea si ea este detaliata in lucrarea la care am dat link (de langa „detalii stiintifice”). Mai exact „Ovulation was induced with human chorionic gonadotropin (hCG) provided by the Organon (Holland) and the Company of Aquaculture in Hanoi (Vietnam). The gonadotropin was diluted in a 0.9% NaCl solution and was injected into the dorsal musculature at a maximal volume of 1 ml.” Si ai dreptate, trebuie anesteziati mai intai (detalii tot acolo)
Asta-i creșterea științifică, ce sa-i facem…