Pilaf de vinete

Pilaf de vinete Pilaf de vinete

Este o rețetă pe care o știu din copilărie. Mi-au făcut pilaf de vinete mai întâi bunica, apoi mama, și de fiecare dată Dobrogea mi-a apărut pe masă. L-am căutat în zadar prin varii cărți de bucate, fie ele românești, grecești sau turcești. Nu l-am găsit, ceea ce mă face să bănui că este una dintre acele mâncăruri grozave, inventate și perfecționate de o gospodină de excepție și care, nepublicată fiind, riscă să se piardă. Drept pentru care mă grăbesc, iată, sa înlătur primejdia și să vă invit, alături de mine, să vă bucurați de un pilaf absolut fantastic, cum numai între Dunăre și Mare putea să apară (se spune că numai oltenii știu să gătească legumele, dar asta o pot crede doar cei care sunt convinși că Dobrogea înseamnă numai Delta și Litoralul, ceea ce-i absolut fals).

2-3 vinete (depinde cât sunt de mari),
1 ceapa mare,
2 ardei grași (sau, mai bine, 1 ardei și 1 gogoșar),
ardei iute (dumneavoastră știți cat),
4-5 roșii potrivite,
puțin zahar (absolut facultativ și doar dacă roșiile nu-s chiar dulci),
1 ceașcă de orez cu bobul rotund (cel cu bobul lung nu se potrivește cu mâncarea asta și pace),
3 linguri de ulei,
1 legătură de țelină,
1 legătură de patrunjel,
sare
piper (dacă nu vreți ardei iute).

Începeți prin a spăla vinetele și a le pregăti ca pentru imam baildi (curățați longitudinal câte o șuviță de coaja, în așa fel încât să obțineți 4 zone cu coajă și 4 fără, alternativ). Tăiați rondele cât un deget de om hotărât (sau întâi longitudinal și apoi felii groase cat două degetele de fotomodel), sărați și lăsați-le la scurs 1/2 oră.

În timpul asta tocați mărunt ceapa, căliți-o puțin în ulei, adăugați ardeii tăiați mărunt, sărați puțin, piperați. Înăbușiți totul vreo 5 minute, stingeți cu roșiile curățate de pielita și zdrobite cu furculița și lăsați totul sa fiarbă 2-3 minute.

Adăugați vinetele stoarse și șterse cu un ștergar curat, turnați cam doua cești și jumătate de apă fierbinte și lăsați la fiert, cu capacul pus, până când vinetele sunt aproape gata (dar nu mai mult!).

Tocați mărunt frunzele de țelină și adăugați-le la mâncare, împreună cu orezul. Acoperiți, lăsați sa mai fiarbă 5 minute, presărați pătrunjelul tocat mărunt, puneți iar capacul și stingeți focul (n-aveți grija, orezul se va umfla liniștit și va fi fiert în farfurie).

Tot secretul este ca pilaful să mai aibă puțin sos (ca dacă-i uscat, n-am făcut nimic) și să nu fie orezul trecut din fiert.

Se servește răcorit, sau chiar rece, cu un Pinot Gris, de preferință (ca să sublinieze complexitatea vinetelor). Și dacă va place mâncarea (lucru de care nu mă îndoiesc câtuși de puțin) va rog să beți un pahar și în memoria mamei și a bunicii mele.

Poate vă interesează și:
  1. Paste cu vinete
  2. Pilaf de legume
  3. Mâncare de vinete, ardei copți și roșii
  4. Pilaf de varză dulce
  5. Vinete, dovlecei și roșii la cuptor