Prăjitură cu fructe

Prajitura cu fructe Prăjitură cu fructe

O prăjitură simplă și foc de răspândită pe întreg cuprinsul patriei, mai ales de prin iunie și până în octombrie, adică de la cireșe/vișine și până la prune. Se face atât de repede încât uneori pare mai curând o improvizație menită să închidă gura celor mici dar, atâta vreme cât succesul e garantat, ce rost ar mai avea să ne facem probleme?

6 ouă,
6 linguri de ulei,
6 linguri de zahăr,
6 linguri de făină,
500 g fructe (după cum spuneam: vișine, prune, caise, piersici etc.),
încă puțină făină pentru tavă și fructe.

Albușurile se bat spumă tare, se adaugă treptat zahărul, apoi gălbenușurile frecate cu uleiul și, la urmă făina. Se toarnă în tava unsă și tapetată cu făină.

Se pun deasupra fructele, curățate de sâmburi și lăsate întregi, desfăcute jumătăți sau tăiate bucățele (după cum le e felul), tăvălite prin făină (scuturați bine excesul!).

Se pune tava în cuptorul încins dinainte, la 175º, și se coace prăjitura până se rumenește frumos (cam 40 de minute). Când scoateți, pudrați-o cu zahăr vanilat.

Despre variante chiar n-are rost să vorbesc în cazul de față, fiindcă aluatul ăsta de pandișpan se face în foarte multe feluri, fructele sunt de toate soiurile posibile, aromele și adaosurile (o mențiune specială, totuși, pentru nuci!) sunt nenumărate, așa că…

Drept pentru care închei, sugerându-vă ca, la această prăjitură cu fructe, să turnați în pahare un Muscat Ottonel sau o Tămâioasă. Dulci amândouă, evident.

Poate vă interesează și:
  1. Prăjitură cu prune uscate
  2. Prăjitură cu nuci
  3. Prăjitură de mere cu griș
  4. Salată creolă de fructe
  5. Prăjitura de cartofi cu usturoi a lui Gwyneth Paltrow