Trebuie să recunosc încă de la bun început, am o slăbiciune pentru acest timp de preparație (cu o mențiune specială și nostalgică pentru zrazii lui Păstorel). Iar rulourile de curcan de mai la vale se înscriu, cu siguranță, printre cele mai reușite reprezentante ale genului. Se fac, și ele, foarte simplu, pot fi puse fără niciun fel de complex pe orice masă și, cu siguranță, vor declanșa zâmbete încântate pe fețele comesenilor. A, și firește, curcanul nu-i obligatoriu, puteți folosi și alte felii de carne, reglând însă, de la caz la caz, timpii de preparație (că doar vita nu-i la fel de fragedă ca pieptul de pui, ca să fac doar o singură comparație).
Ce-avem nevoie pentru aceste rulouri? Notați:
8 felii de piept de curcan, 250 g cârnați proaspeți, 125 g ciuperci, 1 ceapă, 50 g unt, 150 ml smântână, 1 felie de pâine, înmuiată în lapte și stoarsă bine, 1 legătură de pătrunjel, 1 lingură de coniac, sare și piper.
Mai întâi, firește, pregătirile preliminare. Curățați, spălați, uscați și tocați pătrunjelul, ceapa și ciupercile. Eliminați pielița cârnaților, sfărâmați-i cu furculița. Bateți ușor, cât să le dați o formă, feliile de carne.
Puneți, într-un castron, miezul de pâine, jumătate din ciuperci, cârnații, ceapa și pătrunjelul (dar păstrați o parte din acesta din urmă, pentru presărat deasupra la sfârșit). Dacă vreți să adăugați și 1 ou bătut în umplutură, cât să fie la final mai fermă, bine, dacă nu, nu.
Omogenizați bine umplutura și repartizați-o, echitabil, pe feliile de carne. Nivelați, rulați și fixați rulourile cu ajutorul unor scobitori.
Topiți untul într-o tigaie, rumeniți rulourile pe toate părțile, adăugați restul de ciuperci, sărați ușor, micșorați focul și puneți capacul. Fierbeți cam 30 de minute, întorcând, din când în când, rulourile. Dacă zeama din tigaie scade prea tare, adăugați, când e cazul, o lingură de lichid (supă, vin alb sau, dacă nu și nu, chiar apă).
Scoateți rulourile, puneți-le pe un platou cald. Turnați coniacul și smântâna, reglați de sare și piper. Amestecați sosul non-stop, până când apare primul clocot.
Stingeți focul, turnați sosul uniform peste rulouri, presărați cu pătrunjelul rămas și serviți imediat, eventual cu o garnitură, după plac (piure, orez etc.)
Vinul? Apoi chiar dacă e vorba de un sos de smântână, rulourile de curcan și umplutura lor mă fac să mă gândesc la un rozé (numai să nu fie prea acid). Iar dacă, în loc de curcan, veți folosi vită sau porc, apoi e musai să turnați în pahare un roșu tânăr, proaspăt și catifelat.
2 thoughts on “Rulouri de curcan cu sos de ciuperci și coniac”
elena
M-ati convins!Curcile mele nu considerau ca au suficient loc pe cei 14 acri de pamant,pentru a cloci,si pleaca peste dealuri.Credinciosi au ramas un curcan si doua curci,dar surpriza;cateva dimineti in urma au aparut 3 curcani tineri insotiti de 2 curci.
Imi pare rau pentru cel mai batran,asta este.
Multumesc .
M-ati convins!Curcile mele nu considerau ca au suficient loc pe cei 14 acri de pamant,pentru a cloci,si pleaca peste dealuri.Credinciosi au ramas un curcan si doua curci,dar surpriza;cateva dimineti in urma au aparut 3 curcani tineri insotiti de 2 curci.
Imi pare rau pentru cel mai batran,asta este.
Multumesc .
Vine-o vreme, vine-o vamă… 🙂
Și cu multă plăcere!