Debuteaza astazi in acest spatiu o serie (pe care mi-o doresc cat mai lunga si cuprinzatoare) de interviuri pe teme gastronomice, luate insa unor oameni care n-au (cel putin aparent!) nicio legatura cu domeniul. Pentru inceput, am deosebita placere sa-i dau cuvantul poetului si traducatorului Michael Astner.
Mai ales sasesc-ardeleneste, dar si moldoveneste
Care e prima mancare pe care ti-o aduci aminte din copilarie?
Grea intrebare. Grea, pentru ca amintirile mele concrete din copilarie sunt foarte putine. As zice ca prima mancare de care-mi aduc aminte este laptele cu gris si sirop de casa. Cand am intrebat-o recent pe mama ce naiba mancam eu cand eram mic, tot de laptele cu gris mi-a spus – dar fara sa-si aminteasca de sirop…
Sasii si svabii mananca oarecum la fel, sau sunt diferente (ca intre moldoveni si ardeleni, sa zicem)?
Sincer sa fiu, tot ce-am mancat oarecum „svabesc” au fost niste supe la Resita, in Banatul Montan. Vor fi existand mai mult ca sigur diferente intre cele doua bucatarii, dar nu ma intreba care-s acelea, ca n-am termeni de comparatie.
Ce-ti place mai mult: mancarea moldoveneasca sau ardeleano-saseasca?
Evident ca mancarea de acasa imi place mai mult, nu in ultimul rand si pentru ca reprezinta ceva ce pare pe cale de disparitie, chit ca majoritatea sasilor emigrati in Germania gatesc in continuare ca acasa. Ceea ce nu inseamna ca nu-mi plac borsurile moldovenesti ori parjoalele ori pasca! Of, din pacate nu prea mai poti manca de exemplu niste parjoale ca lumea, ultima dezamagire traind-o in vara anului trecut la ditamai „Bolta Rece”, unde m-am trezit cu parjoale facute din carne de… pui, sau si cu carne de pui, ma rog, ceva pe acolo, parca cineva de la bucatarie s-a gandit sa scape de ceva copane gata gatite si nevandute…!
Prin ce se deosebesc sasii in multi-culturalitatea gastronomica transilvana?
Pot doar banui deosebirea, cata vreme nu cunosc la randul meu bucataria maghiara dincolo de cateva clisee, gen gulas ori Kürtös Kolács. Si cred ca deosebirea se va fi afland, printre altele, in gama de supe-ciorbe sasesti, carora le zicem Lawend (ceva intre supa si ciorba), ingrosate fie cu rantas (cea de fasole, de exemplu), fie cu faina cu lapte (cea de varza, de agrise ori de tarhon), folosindu-se intru acrire ceva otet – dupa gust. Altfel, banuiesc ca fiecare a „furat” cate ceva de la fiecare…
Cand erai in Germania, ce mancaruri din Romania simteai ca-ti lipsesc?
Ciorbele, in primul rand ciorbele! Si asta pentru ca, pe la mijlocul anilor 1990, in Germania era destul de greu sa-ti procuri toate cele pentru o ciorba (incepand cu verdeturile proaspete si terminand cu borsul de rigoare) – sau foarte scump! Intre timp, gasesti cam de toate: piata s-a adaptat cererii, iar ultima observatie am facut-o chiar intre Craciun si Anul Nou, cand am fost sa-i cumpar mamei patrunjel din piata (care nici el nu prea se gasea asa de usor in anii 1990!) si am vazut ca la unul din zarzavagii puteai cumpara varza murata in vid! Dar, ma rog, sasii si romanii (sunt destui si in Germania!) fie se aprovizioneaza din tara, fie isi pun ei varza la murat…
Treaba cu „sasescul” nu-i decat o gaselnita de marketing
Cat adevar e in legendele cu slanina si salamul de Sibiu pastrate/maturate 1 an in turnul clopotnitei inainte de a fi mancate?
Pai, ca in orice legenda, si in aceasta exista ceva adevar. Dar eu unul stiu doar de sasii din Garbova (Urwegen, in germana, jud. Alba) ca-si duceau slanina in turnul clopotnitei. Daca-si duceau si salamul habar n-am, dar parca mai degraba nu, de vreme ce turnul in cauza se numea Speckturm (Turnul slaninei). Vor fi fost, desigur, si alte sate in care s-a pastrat pana-n secolul trecut acest obicei, ivit cu secole in urma din cauza tatarilor, turcilor si altor navalitori. Stiu cateva biserici fortificate din Tara Barsei, in incinta carora fiecare familie avea un fel de camara pentru slanina si alte alimente de baza.
Cat priveste maturarea, ma rog, aici nu-i vorba chiar de un an. Slanina, fiind un aliment de baza ce trebuia sa tina in principiu de la un Craciun la altul, la noi, la Amnas (Hamlesch, jud. Sibiu), se considera ca-i buna de mancat odata cu primul tunet din an – abia primavara, adica. Cert este ca, dupa ce-o lasam vreo zece zile in pivnita, cu sare zgrunturoasa (fara urma de zgarcenie!), era dusa-n camara si, practic, se putea manca din ea dupa primul ger, dupa prima inghetare bocna!
Evident, si in cazul salamului exista o maturare si, oricat am fi batut-o la cap pe mama ca vrem salam, cat timp mai aveam carnati afumati, nici vorba sa ajunga salamul pe masa. Astfel, acesta prindea, de regula, primele calduri ale anului si intra pe „meniu” cel mai devreme prin iunie ori chiar abia in iulie.
Si ca veni vorba de salamul de Sibiu: cu sau fara carne de cal?
Din cate stiu eu, reteta prevede si ceva carne de cal. Noi puneam in salam, pe langa carne de porc mai macra (dar nu de tot!), doar oaresce carne de vita (greu de spus in procente – sa fi fost 20, sa fi fost 30%?) si condimentele clasice, sare si piper. Atat.
Cat de mult seamana salamul sasesc din comert cu cel facut de sasi la ei in casa?
Hai sa lasam glumele de genul asta. In decembrie, am trecut prin Piata Mare din Sibiu unde functiona „Targul de Craciun”, iar la doua chioscuri am vazut ca ofereau „Glühwein – Vin fiert sasesc” (despre Glühwein puteti citi mai multe aici – n.m.). Treaba cu „sasesc”-ul nu-i decat o gaselnita de marketing.
Piata din Romania este una al naibii de ciudata
Bun, sa mai si bem putin: se deosebesc tariile sasesti de cele romanesti?
Hm, din cate stiu eu, romanii din afara arcului carpatic prefera tuica sau rachiul mai slab, pe cand in Ardeal, cine vrea sa se respecte si sa fie respectat face o palinca/un rachiu sau un Pali (cum se zice la noi, la sasi) asa, mai tare, deci neaparat dublu distilat, ceva ce se bea din paharele mici, dintr-un stamperl…
O intrebare ce mi se pare obligatorie pentru un neamt: vin sau bere?
Ce intrebare mai e si asta? Vin si bere, in functie de ocazie si anotimp!
Cum vezi invazia vinurilor straine pe rafturile din Romania?
Teoretic, aceasta „invazie” ar trebui sa fie benefica, prin concurenta si competitie, pentru consumator. Practic, ramane cum am stabilit: piata din Romania este una al naibii de ciudata in toate cele, si tare mi-e teama ca vor trebui sa mai treaca ceva ani pana ce producatorii romani vor sti sa produca bine si eficient si sa fie, mai ales, constanti in calitate. Vor fi existand vinuri excelente in Romania, dar nimeni nu pare sa produca, la pret decent, un vin bun de o calitate constanta pe termen lung. Macar cu garantia ca nu exista diferente intre doua sticle de Francusa din acelasi an 2007 de la acelasi producator, nu?
Ce intrebare am uitat sa-ti pun si cum raspunzi la ea?
Pai, nu m-ai intrebat de mancarurile mele preferate. Desigur, is ele mai multe, dar m-as opri la Topfenknödel, la galustele cu branza de vaca (o reteta de origine austriaca, banuiesc), pe care, dupa ce le fierbi, le tavalesti in pesmet prajit in ulei si le mananci cu pasta de macese! Teoretic le poti manca si cu orice alta dulceata (ori doar cu zahar), dar eu unul sunt cit se poate de fixat aici pe pasta de macese, care era nelipsita in casa noastra (cand eram mic, mergeam cu mama la cules macese, apoi singur, iar ea facea pasta an de an) si care mi se pare pe deasupra ideala si pentru clatite ori pentru alt soi de galuste mai mici (din aluat cu cartofi, fierte si ele si apoi tavalite in pesmet prajit in ulei) carora noi le spunem Wuzzelcher, iar in Tara Barsei li se spun Studentenputzker, adicatelea putulici de studenti…
In rest, cine vrea sa mai afle cate ceva despre bucataria saseasca ori obiceiuri sasesti, poate intra in arhiva Ziarului de Iasi (aici si aici – n.m.)
Michael Astner (n. 1961 la Apoldu de Sus, jud. Sibiu) a studiat germanistica şi anglistica la Universitatea Al. I. Cuza din Iaşi. Poet, traducator şi publicist, a debutat literar in 1985 in limba germana (in revista „Neue Literatur” din Bucureşti) şi in 1987 in limba romana (in revista studenţeasca ieşeana „Dialog”). A publicat volumul de poeme „despre calitatea unui timp“ (Editura Outopos, Iaşi 1999), este prezent cu poezii in numeroase reviste romaneşti cat si unele straine (un grupaj consistent a aparut bilingv – in germana şi in dialectul sasesc! – in revista austriaca Manuskripte, Nr.2/2006) şi in mai multe antologii, printre care „Europa erlesen: Siebenbürgen“ (Wieser Verlag, Klagenfurt 1999) şi „hat jemand etwas gefragt?” (Editura Versus, Iaşi, 2003), antologie de poezie a Clubului 8.
Ca traducator a semnat, printre altele, varianta romaneasca a romanului „Habseligkeiten” de Richard Wagner („Catrafuse”, Polirom, Iaşi, 2006) şi cea germana a carţii de memorii „Patimiri şi iluminari din captivitatea sovietica” (carte aparuta recent in a treia ediţie la Humanitas) de Radu Marculescu („Leid und Offenbarung in der sowjetischen Gefangenschaft”, C&N Verlag, Berlin, 2008). Traieşte, vorba nemţilor-nemţi, ca freier Autor (autor fraier, intr-o traducere absolut libera) şi Teuton roman (titulatura rubricii saptamanale din Ziarul de Iaşi) inca in (cam de multişor fosta) „capitala culturala” a Romaniei.
L-am citit pe nerasuflate! Buna idee, sa te tina iti urez!
Pai eu sper sa ma tina, dar sa vedem si cat de mult o sa placa
Si mie mi-a placut articolul, numai ca e scris cam maruntel si pentru noi cei cu 2 perechi de ochi e cam greu de citit.
Foarte buna ideea cu protagonisti gastronomici. Un fel de indiscreţie scuzabilă prin conţinutul şi forma în care sunt împachetate dezvaluirile. Merge! Nota 10!
Prevad o serie interesanta. Astept nerabdatoare interviurile urmatoare.