Salvia (Salvia officinalis) e destul de puțin utilizată în bucătăriile noastre, fiind ea folosită pe meleagurile mioritice mai mult în calitate de plantă ornamentală și medicinală.
Se folosesc doar frunzele care, ca aspect, hai să zicem că ar semăna oarecum cu frunzele de dafin, numai că sunt mai mici și cumva pufoase. Suporta destul de prost uscarea.
Având o aroma pronunțată, se folosește de obicei singură, pentru că în amestecuri tinde să acopere celelalte parfumuri. Se împacă bine cu cărnurile grase (mai ales cu porcul), dar și cu oaia, vânatul sau păsările mari. Intră în compoziția unor brânzeturi (Sage Derby-ul englezesc, de pildă) și parfumează unele băuturi, oțeturi și sosuri de roșii. Mai poate fi întâlnită în anumite tocături și umpluturi. Aromează uneori, împreună cu uleiul de măsline, apa în care fierb pastele, iar italienii își condimentează pastele umplute pur și simplu cu unt încins împreuna cu frunze de salvie.
A, și dacă vi se pare cumva că-i vreo verdeață exotică, în poză vedeți salvia care crește liniștită la mine pe pervaz, la etajul 3.
In alte limbi: sauge (fr.), sage (engl.), salvia (it.), salvia (sp.) salbei (germ.)
