Ei, nu, fireste ca in fotografia de mai sus nu o vedeti pe Marita Nachtigal, ci pe scriitorul Vlad Musatescu, parintele sau literar, daca ma pot exprima astfel (si iata ca pot!). Dupa cum probabil tineti minte, v-am mai dat aici o reteta din romanele regretatului prozator (cocoseii la ceaun a la Coltiilupchii din De-a baba-oarba), insa m-am gandit ca n-are rost sa ne oprim, Maiestrica a povestit prea multe lucruri gustoase ca sa nu amintim (macar) cateva dintre ele. Asa ca urmează De-a puia-gaia, actul pranzului de gala de la pensiunea Maritei, scena sarmalelor.
Doctorul Bila, ajutat in munca de Bigam si Mogam, care fusesera expediati pe urmele lui de Coana Marita, paseste ca la parada, purtand pe un fel de scut (de fapt o tava uriasa) un recipient nichelat, acoperit cu un capac tot atat de stralucitor.
Biga si Moga sustin laturile scutului cu o mana. In cealalta, fiecare transporta cate un “damijon” (cum spune tanti Ralita) bondoc si pantecos.
Comandantul suprem (mare regizor ar fi iesit din coana Marita asta) ne da amanunte despre scena in lucru
— Dragii mei, luam in discutie problema urmatoare: sarmalute in foi de vita. Nu-s sarmalute obisnuite. Potrivit indrumarilor mele, doctorul Bila a tocat cu satarul, si nicidecum la masina, piept de gaina, o pulpa de berbecut, ceafa de purcel si sfarcuri de muschi de vacuta. Farsul a fost framantat cu cimbru, piper alb macinat, piper negru boabe, cinci oua de curca, apoi a fost infasurat in frunze de vita salbatica fierte in vin rosu de Valea Calugareasca. Totul a scazut numai la cuptor, fierband mocnit intr-un amestec de unt proaspat, de casa, cu seu fraged de batal. Caci asa se gateste pe la noi…
Intreaga adunare pare strabatuta de-un fior neobisnuit. De unde reiese ca nu numai grasii sunt gurmanzi.
Iar Sica Finichi, pe care pana acum nu l-am auzit scotand o vorbulita, sare literalmente de pe scaun si intreaba aproape balbaindu-se:
— Si… si… si-n clondirele alea… ce-i in clondirele alea?…
— Cinstea cuvenita sarmalutelor! – raspunde solemn madam Nachtigal. — Aligoté de Ceptura, recolta 1967, cand l-a batut seceta!
— Dar sifon?
— Cine-ntreaba de sifon? – se otaraste coana Marita.
Domnul Bubi, el era nefericitul.
Si totusi, de ce n-a fiert sarmalele in Aligoté, turnand apoi rosul de Valea Calugareasca in pahare?
De obiceiul lui Maiestrica(Dumnezeu sa-l odihneasca)de a adauga mult unt la bucate pomeneste si Octavian Stoica, in “De-ale gurii din batrani”: “asa cum ne invata, la un ceas lung de poveste si la un rachiu slab de caise facut in casa si baut pentru suflet in brancoveneasca zidire a Mogosoaiei, mai marele Vlad Musatescu din rai de Tancabesti, om despre care nu se poate spune ca nu stie ce baga in gura – “n-are haz daca n-are unt”. “
Din pacate, Dumnezeu sa-l odihneasca si pe Octavian Stoica…
Offf, ce amintiri mi-ai trezit, am crescut cu cartile lui, si pe urma n-o sa uit o delegatie la Iasi in tren, radeam citind Extravagantul Conan Doi si era un strain, cred polonez, care s-a uitat la mine tot timpul ca de ce rad cu nasul in carte, se uita sa vada daca n-am casti sau ceva!!!