Sos Mornay

Sos Mornay Sos Mornay

În cărțile noastre mai vechi de bucate, sosul ăsta purta de obicei subtitlul „sos alb pentru gratinaje”. Și e cât se poate de corectă trimiterea, pentru că, în fond, nici nu e altceva Mornay-ul ăsta: un sos alb îmbogățit cu ouă, smântână și brânză, numai bun să acopere diverse preparate la cuptor și să se rumenească foarte frumos, sporind astfel apetitul comesenilor.

Puțină istorie

Cât despre denumire, se spune de obicei că ea a fost dată în onoarea ducelui de Mornay, deși nu prea se știe exact care să fi fost acela. De obicei (și inclusiv în wikipedia.fr) se spune că este vorba despre Philippe, duce de Mornay (1549-1623), numai că există o mică problemă: sosul alb (Bechamel) încă nu fusese inventat pe vremea aceea. Oricum, un lucru este sigur: rețeta nu figurează in Le Cuisinier Royal, ediția a X-a, din 1820.

Prima atestare documentare certă îl plasează în secolul al XIX-lea, în meniul primului mare restaurant din Paris: Le Grand Vefour, situat în Palais-Royal. Și, ca să ne întoarcem la denumire, în timpul regelui Carol al X-lea (1824-1830) marchizul de Mornay, alături de fratele său, contele Charles, erau două vedete indiscutabile ale înaltei societăți pariziene, și este foarte posibil ca de la ei să-și fi împrumutat numele și sosul nostru.

În bucătărie

Cum se face? Păi pentru 500 ml aveți nevoie de 250 ml sos alb (Bechamel), 60 ml smântână, 1 gălbenuș, 120 g șvaițer ras (sau cașcaval, sau…)

Reîncălziți, dacă-i cazul, sosul alb într-o crăticioară. Când începe să fiarbă, incorporați cu grijă smântâna și gălbenușul (nu vă opriți din bătut năprasnic cu telul, da?). Închideți focul, presărați brânza și amestecați în continuare, până când aceasta din urmă s-a topit bine.

Turnați-l imediat peste lasagne, legume fierte, alte preparate destinate în mod expres gratinării și băgați totul în cuptorul încins.

Poate vă interesează și:
  1. Sosuri albe
  2. Soubise, adică ceapa transformată în sos sau în piure
  3. Sos creol
  4. Ouă pe spanac (florentine)
  5. Conopidă gratinată cu ciuperci