Chiar nu știu de ce sparanghelul nu este o legumă mai populară pe meleagurile noastre. De crescut, crește, bine-mersi, eforturi de popularizare se fac încă din perioada interbelică… Da-n fine, n-o să rezolv eu aicea problema pentru care leguma asta e trecută la categoria fițe, mai bine vă dau o rețetă care sună ca atare (cu sos maltez, auzi, tu, fată!), dar e chiar foarte simplă și nepretențioasă, mai ales dacă stăpâniți tainele sosului olandez (că de fapt maltezul ăsta nu-i nimic altceva decât olandezul, dar cu portocală în loc de lămâie).
Bun, acestea fiind zise, ingredientele necesare sunt:
1 kg de sparanghel proaspăt,
3 gălbenușuri de ou,
225 g unt proaspăt,
1 portocală,
sare și piper.
Începeți prin a curăța sparanghelul. Dacă-i foc de proaspăt, atunci nu trebuie decât să-l rupeți la bază (4-5 cm) și gata, ați scăpat de partea lemnoasă. Dar cum probabil n-o să aveți norocul asta, tăiați capetele cu un cuțit bine ascuțit (tot cam 4-5 cm trebuie eliminați) și curățați tijele cu ajutorul sculei speciale de curățat (curățitor de cartofi sau cum i-or mai zice unii și alții), apăsând cu delicatețe.
Cât despre fierbere, aveți la îndemână trei variante: ori banal, în apa clocotită cu sare (8-10 minute pentru sparanghelul verde, 15-20 pentru cel alb), ori în aburi, ori în versiunea zisă clasică și cumva mixtă (se leagă sparanghelul snop, se pune să fiarbă, în picioare, iar nivelul apei trebuie să ajungă sub vârfuri, în așa fel încât acestea, mai fragede, să fiarbă numai în aburi).
Indiferent de metoda, ca să fiți siguri, înțepați un fir cu un cuțit sau o scobitoare. Dacă e moale, dar se simte totuși o anumita fermitate, e gata (al dente, aș zice, dacă ar fi vorba despre paste). Scoateți firele de sparanghel și treceți-le sub un jet de apă rece; opriți astfel fierberea și, în cazul sparanghelului verde, tertipul asta ajuta și la menținerea culorii.
Idealul ar fi ca, în timp ce sparanghelul fierbe, să vă ocupați de sos (dacă nu se poate, preparați-l în avans și păstrați-l la cald, într-un termos). Despre cele doua metode principale de rezolvare a problemei v-am spus aici, așa că nu-mi rămâne decât să precizez că zeama de lămâie se înlocuiește cu cea de portocală, intra și coaja rasă în maltezul nostru (deși, dacă vi se pare prea lucioasa, mai bine nu, că nu se știe cu ce măgărie a fost tratată) și că n-ar fi rău, totuși, să aveți la îndemână și niște zeamă de lămâie, pentru un eventual plus de acru.
Cum finalizarea e prea simplă (se pune sparanghelul în farfurie, se napează cu puțin sos, iar restul se servește separat, în sosiera încălzită), mai bine să vorbim despre variante. Firește că puteți folosi sparanghel din conservă, care e foarte bun, numai că e fiert cam prea tare. După aceea, pentru un fel de mâncare mai copios, înveliți fiecare fir într-o felie foarte subțire de șuncă crudă (jambon, prosciutto, jamon, schinken etc), sau puteți chiar trece pe cărnuri mai grase, gen pancetta, dar atunci e bine să puneți sparanghelul nostru puțin la cuptor, până se topește și se rumenește ușor costița respectiva. Iar sosul firește că ar putea fi altul, după bunul dumneavoastră plac.
Ce bem? După cum v-am povestit, eu l-am măritat cu un Tobia bianco, dar puteți opta cam pentru orice alb sec și proaspăt, de preferință cu ceva arome citrice.
Eu cred ca din cauza pretului nu e popular, eu as manca non-stop, dimineata la pranz si seara si intre mese daca se poate. Dar 20 (sau mai mult) de lei un manunchi care cateodata e si cam vested sau ciupit mi se pare exagerat de mult.
Eu nu i-am descoperit magia. Am mancat ca si garnitura la diverse ocazii, si mi s-a parut ok. Dar cand l-am folosit la risotto, n-a avut nici un farmec; nu i-am sesizat vreo aroma/gust iesite din comun, care sa ma cucereasca.
Deoarece nu suntem obisnuiti de mici cu gustul sparanghelului (parerea mea), trebuie sa-l servim de mai multe ori. In acest caz chiar ca se poate spune: gustul vine mancand!
Eu il ador, desi nu sunt de acord ca merita titlul “Regele legumelor” (doar din simplul motiv ca regele meu legumicol e CARTOFUL – ma rog, de gustibus… stiti cu totii
)
Nu il servesc iarna, fiindca in zona in care traiesc exista un sezon al sparanghelului si ne-am obisnuit sa-l cumparam si servim doar proaspat. Dar cunosc persoane care-l adora si “la borcan”.
Aici se serveste cu sos olandez, cartofi si preparate din carne. Insa si varianta cu sunca e foarte intalnita si apreciata.
O sa incercam la primavara si combinatia cu sos maltez, desigur. S-a notat
Multumim de sugestie!
@aphextwinz: pai asta ma enerveaza, ca nu se apuca nimeni sa-l cultive si p-acilea, sa se duca pretul spre normal. Si la fel sunt nervos cand e vorba de anghinare sau chiar andive (desi, in cazul lor, mai gasesti, rareori, si bastinase: mici, subtiri, urate si mult mai gustoase decat olandezele)
@loki: eu am avut norocul sa gust un sparanghel demential (presupun ca era foc de proaspat) si de atunci tot il caut, poate-l mai gasesc macar o data
@AaltcinevaA: cu multa placere
. Despre cel “la borcan”, repet, mi se pare trecut din fiert, dar la o adica merge.
Am un prieten care are curte mare, a cultivat, nu stiu de ce nu a recidivat dar ce pot sa spun ca am vazut cum arata planta matura, daca nu i se rup moturile, macar atata lucru am invatat, ca se poate si ca poti trece linistit pe langa un sparanghel matur fara sa banuiesti ce este.
Eu cel mai bun l-am carat in bagaj din … Olanda. Nu spun ce buruieni car de pe unde apuc, rade lumea.
Si ce daca rade? Habar n-are ce pierde