Mai întâi o precizare: denumirea de vin fiert este teribil de incorectă, fiindcă în nici un caz băutura asta nu trebuie să clocotească (temperatura optima cică ar fi de 78,4°C). Dacă ar fierbe, și-ar pierde nu doar alcoolul, ci și aromele. Iar acest lucru este valabil, firește, pentru absolut toate variantele pe care le veți întâlni mai la vale.
Istoria
Vinurile condimentate sunt cunoscute încă din cele mai vechi timpuri, iar primele rețete scrise apar încă din Antichitate, în De Re Coquinaria a lui Marius Gavius Apicius (sec. IV d.Hr.).
În Evul Mediu, cea mai cunoscută varianta era hippocras (vinum Hippocraticum), numită astfel după numele lui Hippocrate (de unde deducem că proprietățile medicinale ale băuturii erau cunoscute, sau măcar bănuite, încă de pe atunci).
A fost una din băuturile preferate ale lui Ludovic al XIV-lea și era un cadou la modă, alături de gemuri și alte conserve de fructe. Să notăm însă că, din câte se pare, de cele mai multe ori variantele antice și medievale erau preferate reci.
Glühwein
Dacă originile sunt în mod cert plasate în zona mediteraneană (ba încă se spune că rețeta de hippocras a fost adusă de cruciați din Orientul Apropiat), regiunile nordice sunt cele care au preluat ideea și ne-au adus treptat la băutura zilelor noastre.
În Germania, Austria, Elveția și Alsacia se cheamă Glühwein (vin reîncălzit, într-o traducere aproximativă). Vinul folosit poate fi alb sau roșu, după cum poate fi folosit și vin obținut din alte fructe (vișine, de pildă). Condimentele cele mai folosite sunt scorțisoara, vanilia, cuișoarele și citricele, iar băutura poate fi servita simpla sau „mit Schuss”, adică „întărită” cu vreo băutură spirtoasă, de obicei rom.
O variantă arată așa:
1 sticlă (750 ml) vin roșu
10 cuburi de zahar
20 de cuișoare
2 batoane de scorțișoară
2 portocale
Portocalele se taie felii (cu tot cu coajă), se înțeapă cu cuișoarele, se pun în vinul amestecat cu zahărul, se adaugă și scorțișoara, se aduce ușor spre fiert. Când apar primii aburi se stinge focul, se acoperă și se lasă la macerat cam 10 minute.
Glögg, gløgg, glögi
Cum e și firesc, vinul fiert se bucură de o mare popularitate în țările nordice (că doar n-o să bea scandinavul limonadă cu multa gheață!). Denumirea este aproximativ aceeași, glögg în Suedia și Islanda, gløgg în Norvegia și Danemarca, glögi în Finlanda și Estonia.
Se face, de obicei, din vin roșu, condimentat cu scorțișoară, cardamom, ghimbir, cuișoare și portocale amare. Se poate și el „întări” cu votca, aquavit sau coniac, după cum exista și variante fără alcool, obținute din sucuri de fructe.
E o băutură tradițională pentru perioada dinaintea Crăciunului. Iar una dintre multele rețete (variantă „strong”, de data asta) sună așa:
1 sticla de vin roșu
10-20 de cuișoare
1 linguriță de semințe de cardamom
2-4 batoane de scorțișoară
1-2 bucăți de ghimbir
coaja de la 1/2 lămâie
1 linguriță cu vârf de zahar vanilat
zahăr după gust (cam între 125 și 250 g)
votcă (de la 100 și până la 500 ml)
Scorțișoara și cardamomul se zdrobesc în mojar. Se amestecă votca cu toate condimentele, se lasă la macerat peste noapte. A doua zi se filtrează, se amestecă lichidul parfumat cu vinul și cu cele doua tipuri de zahăr. Se încălzește până apar primii vapori. Se gustă și, dacă-i cazul, se mai adaugă fie zahăr, fie vin.
În alte zone
Vin condimentat, îndulcit și încălzit se bea însă cam peste tot în lume: SUA, Marea Britanie și Commonwealth-ul temperat (mulled wine), Franța (vin chaud), Italia (vin brulé), Cehia (svarene vino), Polonia (grzane wino), Letonia (karstvins), Basarabia (izvar) America de Sud (navegado, mai ales în Chile). Și, evident, în România.
Versiunea mioritică
La noi, culoarea materiei prime nu pare să aibă mare importanta, vinul fiert făcându-se atât din cel alb, cât și din roșu. Îndulcirea se face cu zahăr ori (mai bine) cu miere, iar dintre condimente cele mai des întâlnite sunt scorțișoara, piperul boabe și cuișoarele (o mențiune specială pentru acestea din urmă, ele având atacul decisiv împotriva răcelilor pe care aceasta băutură le combate cu succes). Iar dintre multiplele variante pe care puteam să vi le ofer, am preferat să apelez la Radu Anton Roman, pentru că, dacă (aproape) toată lumea de pe planeta asta spune că vinul folosit trebuie să fie unul oarecare, el e singurul care zice (și îl cred!) că aceasta băutură nu poate atinge perfecțiunea decât dacă pornim de la vinuri vechi, dulci și bune (Tămâioasă, Grasă sau Muscat, cam astea ar fi opțiunile principale):
1 litru de vin, tare bun
5 linguri de miere
1 praf de scorțișoară
10 boabe piper
10 cuișoare
Se pune într-o oală de tablă subțire vinul la fiert cu piper, cuișoare, scorțișoară. Când ies primii aburi se adaugă mierea și se amestecă. La primul undit al unui apropiat clocot se ia de pe foc și se acoperă.
O completare.
Vinul fiert era una din metodele sugerate de antici (Socrate?) de a bea fără a te îmbăta. Mai mult ca sigur datorita pierderii partiale de alcool in urma incalzirii sau fierberii.
Cealalata metodă, hilară astăzi, era de a bea din cupe foarte mari
Sursa informaţiei este o carte cumpărată recent, “Filozofia vinului”, scrisă de un filozof italian, Massimo Dona.
Multumesc, si de completare, si de informatia cu cartea
toti filozofii astia,n-au trait in romania pe vremea lui ceausescu.asa ca inainte de a vorbi de vin fiert pe partiile si patinoarele din nordul transilvaniei,pe care le cunosc,as spune de vinul fiert de acasa,cand era frig si il preparam cu mare placere.vin de casa,vin taramesc.alaturi cu friptura la gratar de ce carne avem sau vrem,chiar cu mezeluri feliate de pe vremea aia apusa.era un mod de socializare care imi place si acum,desi in alt context
Azi am vazut cartea aia, in oras, pe unde m-au purtat picioarele!
Ce cearta am avut cu niste amici, ca de ce nu vreau sa clocotesc vinul, de le-am zis “eu mi-l iau pe al meu si voi va faceti sirop cat vreti!”
Eu ii mai pun si nucsoara, uneori.
Cei care fierb vinul isi merita pe deplin produsul obtinut. Parerea mea