Nimic foarte sofisticat, și chiar puteți considera rețeta de mai la vale drept o biată variantă a ochiurilor cu cașcaval și arpagic verde, pe care vi le-am povestit deja (firește, și reciproca e valabilă). Dar, în clipa de față, e micul meu dejun preferat de week-end și n-am eu inima aia să nu vi-l povestesc și dumneavoastră. Măcar ca să vă dau o idee, dacă nu de altceva.
Pentru o porție aveți nevoie de
2 ouă, 30 g unt, 1 lingură de telemea rasă, 1 linguriță de arpagic verde, proaspăt dacă se poate 1 linguriță de oregano, la fel, sare, piper (musai râșnit atunci și preferabil din cel amestecat, adică negru, alb, roz și verde).
Încălziți untul, sărați-l puțin, sa nu stropească, puneți ouăle în tigaie, presărați deasupra telemeaua amestecata în prealabil cu piper și cu verdețurile tocate mărunt. Prăjiți totul la foc potrivit, mai curând mic, până se prind ouăle deasupra. Dacă mai aveți și pâine proaspătă, e perfect.
Și da, puteți folosi pentru ochiuri și alte verdețuri, alea care va plac sau pe care le aveți la îndemână, dar nu uitați ca, indiferent de opțiune, sunt mult mai bune dacă-s proaspete.