Nici nu știu cum să vă prezint mai bine prazul cu smântână, că poate fi și fel de mâncare de sine stătător, dar nu-i rău deloc nici distribuit în rol de garnitură, pe lângă ceva carne albă ori pește așijderea. Drept pentru care, lăsându-vă pe dumneavoastră să luați decizia optimă, trec direct în miezul problemei și încep prin a vă spune că aveți nevoie de
6 fire frumoase de praz, doar partea albă și cea verde deschis,
1 ceșcuță de lapte,
100 g unt,
400 ml smântână,
cam 100 g cașcaval ras,
sare și piper.
Tăiați mai întâi prazul (rondele groase, bucăți, cum doriți). Opăriți-l câteva minute în apă sărată, clocotită. Eventual, dacă aveți „clienți” care nu prea agreează aroma, puteți schimba apa o dată sau de două ori. Lăsați-l să se scurgă bine.
Încălziți cam 50 g unt într-o cratiță cu fundul gros, adăugați prazul, turnați laptele și înăbușiți 10-15 minute, să se înmoaie bine (fără însă să-l topiți de-a binelea!). Firește, timpul exact depinde atât de dimensiunile bucăților, cât și de frăgezimea materiei prime.
Ungeți bine cu unt o formă care merge la cuptor, puneți prazul, turnați deasupra smântâna piperată, bătută puțin cu furculița, presărați cașcavalul și băgați totul în cuptorul încins dinainte, la foc potrivit (200ºC), cam 1 sfert de oră, să se topească brânza și să se rumenească un pic.
Variante? Păi cam ca la orice sos cu smântână, s-ar putea să vreți să adăugați ceva mărar tocat, să puneți și puțină nucșoară, sau s-o frecați pe dumneaei cu un ou (sau poate doar un gălbenuș), dacă vreți un sos mai gros. Esențial însă rămâne, din punctul meu de vedere, s-o piperați un pic mai strașnic decât de obicei, ca să combateți dulceața prazului. Însă, firește, e chestie de gust.
Și că veni vorba de dulceață, s-ar putea să vă placă mai mult un vin alb demisec, dacă serviți prazul cu smântână ca mâncare de sine stătătoare. Dacă însă i-ați rezervat un rol de garnitură, atunci firește că va trebui să turnați în pahare vinul potrivit pentru ingredientul principal.
